Showing posts with label Almanah Contemporanul. Show all posts
Showing posts with label Almanah Contemporanul. Show all posts

Dacă

Almanah+Contemporanul+almanahuri+bibliofilie
De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
In jurul tău, şi spun că-i vina ta,
De crezi in tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva,
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură,
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept,
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept,

De poţi visa- şi nu-ţi faci visul astru,
De poţi gândi- dar nu-ţi faci gândul ţel,
De ştii să-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi Impostori la fel,
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost,
Când munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost,

De poţi să strângi agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe-un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată,
Iar c-ai pierdut-nici un cuvânt măcar,
De poţi sili nerv, inimă şi vână
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii când nu mai e stăpână
Decât VOINŢA, ce le strigă:"SUS!"

De poţi rămâne TU in marea gloată,
Cu regi tot TU, dar nu străin de ea,
Duşman, om drag, răni să nu te poată,
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea,
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o intreci gonind mereu,
Al tău va fi PĂMÂNTUL ăsta mare,
Dar mai mult, vei fi OM băiatul meu!

In româneşte de Dan Duţescu

Din galeria LAUREAŢILOR PREMIULUI NOBEL pentru Literatură:
RUDYARD KIPLING(1865-1936, ANGLIA), Premiul NOBEL in anul 1907.

Almanahul Contemporanul(1983):
Notă asupra ediţiei

"Lucrarea de faţă, singulară din câte ştim pe plan mondial, işi propune să informeze pe cititor despre principalele date biografice şi bibliografice ale laureaţilor Premiului Nobel pentru literatură de la 1901 până la 1982 şi să ofere o antologie de texte literare reprezentative. Fişele bibliografice precum şi selecţia textelor au fost realizate de specialişti in literaturi străine, membri, cei mai mulţi, ai secţiei de traduceri a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti".


Metaux rares et pierres precieuses

Metaux rares et pierres precieuses, Collection Sciences et Voyages, Paris,  Autor: G. Kerormel  An aparitie 1926, cuprins relevant pentru cu...