Showing posts with label eseuri. Show all posts
Showing posts with label eseuri. Show all posts

Sunday, December 21, 2014

Citat despre uitare

citate+photo+art+eseuri+educatie
Uitarea semnifica in gradul cel mai inalt si constructiv-primenitor puterea de a ierta. 
"Pentru că le voi ierta nelegiuirile, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor". Evrei 8:12
Daca pacatele si faradelegile sunt irevocabil iertate si uitate cu conditia de a le recunoaste si a-ti parea rau fara a le mai repeta vreodata atunci salvarea noastra are loc odata cu constientizarea acestei alternative la suferinta provocata de conflicte interioare sau exterioare.
Acest citat despre uitare m-a inspirat sa amintesc despre libera optiune de a ramane captivi unui tipar mental morbid sau de a ne elibera de bunavoie traind in echilibru cu oferta generoasa a principiilor teocratice adanc ingropate pentru a nu produce efecte de trezire si renuntare la obiceiuri patologice cu consecinte peste generatii.
Auzim in jur semeni de-ai nostri exprimand o contradictie in termeni pe care neglijeaza a o analiza: "Eu iert dar nu uit" lucru de altfel imposibil, daca ierti, uiti definitiv. 

Monday, August 18, 2014

Ion Creangă şi teoria jocurilor

Referinţele la originile Teoriei Jocurilor au fost trasate de către savanţi tocmai în timpuri presitorice. Este foarte interesant de constat că unele situaţii descrise în Biblie sunt rezolvate în conformitate cu tezele teoretice moderne din Teoria Jocurilor.
http://valungureanu.toateblogurile.ro/2011/07/30/ion-creanga/Teoria Jocurilor ca subdomeniu al matematicii este relativ tânără. Istoria modernă începe odată cu publicarea în 1944 a monografiei “Theory of Games and Economic Behavior“, scrisă de matematicianul John von Neumann şi economistul Oskar Morgenstern. În scurta perioada de timp care a trecut de atunci, Teoria Jocurilor a cunsocut perioade de ascendenţă şi descendenţă. Totuşi, despre importanţa acestui domeniu al matematicii aplicate spune mult şi faptul că cercetările ale 9 dintre specialiştii din Teoria Jocurilor au fost distinse cu Premiul Nobel pentru Economie.
Se observă o careva tendinţă de a evidenţia în lucrări artictice situaţii care pot fi referite la Teoria Jocurilor. În majoritatea cazurilor, savanţii ţin să se refere la opere autohtone, afine cu provenienţa naţională a cercetătorilor. Şi în literatura română pot fi evidenţiate asemenea exemple. Unul dintre ele ţine de nuvela „Cinci pâini” scrisă de Ion Creangă în 1883, exemplu asupra căruia vreau să mă opresc în continuare.

Ion Creangă descrie o situaţie care poate fi interpretată ca joc strategic de trei jucători, soluţia căruia este echilibrul Nash. Succint esenţa situaţiei se rezumă la următoarele: „Doi drumeţi au câte 3 şi 2 pâini, respectiv. La un popas, împart pâinile în mod egal cu un al treilea drumeţ, care îi răsplăteşte cu 5 lei. Drumeţul cu 3 pâini împarte leii (sie şi celui cu 2 pâini) proporţional cu pâinile pe care le-au avut iniţial. Cel cu 2 pâini e nemulţumit şi doreşte împărţire egală. Judecătorul oferă soluţia justă: 4 lei celui cu 3 pâini şi doar 1 celui cu 2 pâini”.
De fapt, ar fi păcat să nu inserez textul original al nuvelei pentru a putea fi eventual recitit.

"Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare.
Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeţ, necunoscut, îi ajunge din urmă şi se opreşte lângă dânşii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie şi lui ceva de mâncare, căci e tare flămând şi n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra.
Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeţi călătorului străin; căci mila Domnului! unde mănâncă doi mai poate mânca şi al treilea.
Călătorul străin, flămând cum era, nemaiaşteptând multă poftire, se aşază jos lângă cei doi, şi încep a mânca cu toţii pâne goală şi a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau. Şi mănâncă ei la un loc tustrei, şi mănâncă, până ce gătesc de mâncat toate cele cinci pâni, de parcă n-au mai fost.
După ce-au mântuit de mâncat, călătorul străin scoate cinci lei din pungă şi-i dă, din întâmplare, celui ce avusese trei pâni, zicând:
Primiţi, vă rog, oameni buni, această mică mulţămită de la mine, pentru că mi-aţi dat demâncare la nevoie; veţi cinsti mai încolo câte un pahar de vin, sau veţi face cu banii ce veţi pofti. Nu sunt vrednic să vă mulţămesc de binele ce mi-aţi făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram.
Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruinţă din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin şi-a luat ziua bună de la cei doi şi apoi şi-a căutat de drum. Ceilalţi mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Şi, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei celui cu două pâni, zicând:
Ţine, frate, partea dumitale, şi fă ce vrei cu dânsa. Ai avut două pâni întregi, doi lei ţi se cuvin. Şi mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pâni întregi, şi tot ca ale tale de mari, după cum ştii.
Cum aşa?! zise celălalt cu dispreţ! pentru ce numai doi lei, şi nu doi şi jumătate, partea dreaptă ce ni se cuvine fiecăruia? Omul putea să nu ne deie nimic, şi atunci cum rămânea?
Cum să rămâie? zise cel cu trei pâni; atunci aş fi avut eu pomană pentru partea ce mi se cuvine de la trei pâni, iar tu, de la două, şi pace bună. Acum, însă, noi am mâncat degeaba, şi banii pentru pâne îi avem în pungă cu prisos: eu trei lei şi tu doi lei, fiecare după numărul pânilor ce am avut. Mai dreaptă împărţeală decât aceasta nu cred că se mai poate nici la Dumnezeu sfântul…
Ba nu, prietene, zice cel cu două pâni. Eu nu mă ţin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să ne judecăm, şi cum a zice judecata, aşa să rămâie.
Haide şi la judecată, zise celălalt, dacă nu te mulţămeşti. Cred că şi judecata are să-mi găsească dreptate, deşi nu m-am târât prin judecăţi de când sunt.
Şi aşa, pornesc ei la drum, cu hotărârea să se judece. Şi cum ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfăţoşează înaintea judecătorului şi încep a spune împrejurarea din capăt, pe rând fiecare; cum a venit întâmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună, câte pâni a avut fiecare, cum a mâncat drumeţul cel străin la masa lor, deopotrivă cu dânşii, cum le-a dat cinci lei drept mulţămită şi cum cel cu trei pâni a găsit cu cale să-i împartă.
Judecătorul, după ce-i ascultă pe amândoi cu luare aminte, zise celui cu două pâni:
Şi nu eşti mulţămit cu împărţeala ce s-a făcut, omule?
Nu, domnule judecător, zise nemulţămitul; noi n-am avut de gând să luăm plată de la drumeţul străin pentru mâncarea ce i-am dat; dar, dac-a venit întâmplarea de-aşa, apoi trebuie să împărţim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru. Aşa cred eu că ar fi cu cale, când e vorba de dreptate.
Dacă e vorba de dreptate, zise judecătorul, apoi fă bine de înapoieşte un leu istuialalt, care spui c-a avut trei pâni.
De asta chiar mă cuprinde mirare, domnule judecător, zise nemulţămitul cu îndrăzneală. Eu am venit înaintea judecăţei să capăt dreptate, şi văd că dumneata, care ştii legile, mai rău mă acufunzi. De-a fi să fie tot aşa şi judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume!
— Aşa ţi se pare dumitale, zise judecătorul liniştit, dar ia să vezi că nu-i aşa. Ai avut dumneata două pâni?
— Da, domnule judecător, două am avut.
— Tovarăşul dumitale, avut-a trei pâni?
— Da, domnule judecător, trei a avut.
— Udătură ceva avut-aţi vreunul?
— Nimic, domnule judecător, numai pâne goală şi apă răce din fântână, fie de sufletul cui a făcut-o acolo, în calea trecătorilor.
— Dinioarea, parcă singur mi-ai spus, zise judecătorul, că aţi mâncat toţi tot ca unul de mult; aşa este?
— Aşa este domnule judecător.

— Acum, ia să statornicim rânduiala următoare, ca să se poată şti hotărât care câtă pâne a mâncat. Să zicem că s-a tăiat fiecare pâne în câte trei bucăţi deopotrivă de mari; câte bucăţi ai fi avut dumneata, care spui că avuşi două pâni?
— Şese bucăţi aş fi avut, domnule judecător.
— Dar tovarăşul dumitale, care spui că avu trei pâni?
— Nouă bucăţi ar fi avut, domnule judecător.
— Acum, câte fac la un loc şese bucăţi şi cu nouă bucăţi?
— Cincisprezece bucăţi, domnule judecător.
— Câţi oameni aţi mâncat aceste cincisprezece bucăţi de pâne?
— Trei oameni, domnule judecător.
— Bun! Câte câte bucăţi vin de fiecare om?
— Câte cinci bucăţi, domnule judecător.
— Acum, ţii minte câte bucăţi ai fi avut dumneta?
— Şese bucăţi, domnule judecător.
— Dar de mâncat, câte ai mâncat dumneta?
— Cinci bucăţi, domnule judecător.
— Şi câte ţi-au mai rămas de întrecut?
— Numai o bucată, domnule judecător.

— Acum să stăm aici, în ceea ce te priveşte pe dumneta, şi să luăm pe istalalt la rând. Ţii minte câte bucăţi de pâne ar fi avut tovarăşul d-tale?
— Nouă bucăţi, domnule judecător.
— Şi câte a mâncat el de toate?
— Cinci bucăţi, ca şi mine, domnule judecător.
— Dar de întrecut, câte i-au mai rămas?
— Patru bucăţi, domnule judecător.

— Bun! Ia, acuş avem să ne înţelegem cât se poate de bine! Vra să zică, dumneta ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarăşul dumitale, patru bucăţi. Acum, o bucată de pâne rămasă de la dumneta şi cu patru bucăţi de la istalalt fac la un loc cinci bucăţi?
— Taman cinci, domnule judecător.
— Este adevărat că aceste bucăţi de pâne le-a mâncat oaspetele dumneavoastră, care spui că v-a dat cinci lei drept mulţămită?
— Adevărat este, domnule judecător.
— Aşadar, dumitale ţi se cuvine numai un leu, fiindcă numai o bucată de pâne ai avut de întrecut, şi aceasta ca şi cum ai fi avut-o de vânzare, deoarece aţi primit bani de la oaspetele dumneavoastră. Iar tovarăşul dumitale i se cuvin patru lei, fiindcă patru bucăţi de pâne a avut de întrecut. Acum, dară, fă bine de înapoieşte un leu tovarăşului dumitale. Şi dacă te crezi nedreptăţit, du-te şi la Dumnezeu, şi las’ dacă ţi-a face şi el judecată mai dreaptă decât aceasta!
Cel cu două pâni, văzând că nu mai are încotro şovăi, înapoieşte un leu tovarăşului său, cam cu părere de rău, şi pleacă ruşinat.
Cel cu trei pâni însă, uimit de aşa judecată, mulţămeşte judecătorului şi apoi iese, zicând cu mirare:
— Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecători, ce nu iubesc a li cânta cucul din faţă, cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci şi-n pururea la judecată.
Corciogarii, porecliţi şi apărători, nemaiavând chip de traiu numai din minciuni, sau s-ar apuca de muncă, sau ar trebui, în toată viaţa lor, să tragă pe dracul de coadă…
Iar societatea bună ar rămâne nebântuită".


Literatura universală, în general, şi cea românească, în particular, abundă în descrieri de situaţii care pot fi interpretate ca jocuri. Totuşi, adevărata istorie a teoriei jocurilor s-a construit în baza cercetărilor matematice specifice domeniului. De aceea vom construi în continuare modelul matematic al jocului descris.
Pentru a scrie modelul matematic corespunzător e suficient să subliniem că cele 5 pâini au fost împărţite în 15 bucăţi egale. În consecinţă se obţine următoarea formalizare a jocului:
f1 = 9 – 15 x1 → max,
f2 = 6 – 15 x2 → max,
f3 = 5 – 15 x3 → max,
x1 + x2 + x3 ≤ 1,
x1 ≥ a, x2 ≥ b, x3 ≥ c,
unde a, b, c, sunt părţile din întregul de 15 bucăţi la care pretinde fiecare. Uşor se demonstrează că singurul echilibru Nash al jocului îl formează valorile: x1 = a, x2 = b, x3 = c, cărora le corespund câştigurile specificate.
Aşadar, noţiunea de echilibru a fost folosită implicit de către Ion Creangă cu 68 de ani înainte de definirea matematică a ei în 1951 de către John Nash, viitor laureat al Premiului Nobel pentru Economie…

Sursa: Valeriu Ungureanu

Tuesday, December 3, 2013

Omule, ai mila

eseuri+photo+art+citate
Familia mea a primit cu bucurie cu multa vreme in urma copii orfani ai ecosistemului pe care il patronam noi cei din varful lantului trofic: catei, pisici, pasari...

Rand pe rand, in timpul campaniilor de exterminare a fiintelor care ne stanjenesc cu dragostea si compasiunea lor am insfacat de pe strazile asaltate de hingheri suflete pribege asteptand mila si ocrotire de la noi.

Ne-au inseninat zilnic viata, ne-au iertat daca i-am neglijat, ne-au iubit fara masura si fara a astepta neaparat ceva in schimb.

Dupa 17 ani a plecat Tzi-Tzi, dupa 14 ani a plecat Nitza, dupa 13 Bobby si restul. Golul este la fel de mare, dorul la fel, dar viata ramane lectia ce trebuie invatata temeinic.

O pierdere nu poate fi alinata niciodata cu o alta pierdere iar neglijenta nu poate fi transferata unei alte fiinte pentru a plati propriile noastre abateri.

Epictet spunea cu vreme in urma ca: "Nu spune niciodată despre ceva: l-am pierdut, ci l-am dat înapoi. Ţi-a murit copilul? A fost dat înapoi. Ţi-a murit nevasta? A fost dată înapoi".

Omule, ai mila, priveste in jur si deschide-ti inima ferecata de griji si nevoi, aminteste-ti de tributul platit pentru tine si salveaza o viata!




Sunday, January 13, 2013

Winter story

eseuri+photo+art
Weekend story: Winter and sparrows in my town. For me, a day without sparrows is like a morning without coffee.

Yesterday, a whole family was on the branches of a snowy tree on my street. Snowflakes were falling gentle from the sky and this amazing chorus was singing celebrating life and the joy on a new day here, on Earth. 

I filled my pocket with some wheat seeds and went there to reward their unconditional gift of being highly active members of the ecosystem. I was grateful for another lesson: "no matter who you are, no matter what you do in life" http://www.youtube.com/watch?v=Us-TVg40ExM someone will always stand by you. 

A thought, a glance, a word can change the course of the history, it's up to us to choose, it takes a second to change everything or nothing.

Saturday, December 31, 2011

New Year Wishes

To each and to all of you, from the bottom of my heart I wish that you could have a Cold Mind to think and a Burning Soul to Love, to Forgive and to Forget! And this, for every moment of your Life. May Future be a common Treasure put together by any of us, so that we could proudly say: "We are the Human Race and this Planet is our Homeland!"
A Happy New Year to all wherever you are!

Fiecăruia şi tuturor vă doresc din adâncul inimii să aveţi o Minte Rece să puteţi gândi şi un Suflet Fierbinte să puteţi Iubi, Ierta şi Uita!...Şi asta in fiecare clipă a vieţii voastre!
Fie ca Viitorul să fie o Comoară a tuturor alcătuită de fiecare dintre noi, astfel incât să putem spune cu mândrie: "Noi suntem Rasa Omenească iar Planeta aceasta este Casa Noastră!"
Un An Nou cu impliniri vă doresc tuturor, oriunde v-aţi afla!

Tuesday, December 13, 2011

Cel ce dăruieşte trebuie să fie recunoscător

Pe când Seisetsu era Maestru in Kamakura, a avut nevoie, la un moment dat, de o clădire mai mare, iar Umezu Sebei, un negustor din Edo, hotărâ să-i dăruiască invăţatului cinci sute de ryo, pentru  clădirea noii şcoli.

Ii duse banii maestrului, care-i spuse:
- " Bine, primesc!"

Umezu ii dădu lui Seisetsu sacul de aur, dar reacţia Maestrului nu-i plăcu. Cu trei sute de ryo se putea trăi un an, iar acolo erau cinci sute!

- " Sunt cinci sute de ryo"- remarcă Umezu.

- " Mi-ai mai spus"- răspunse Seisetsu.

- " Sunt o grămadă de bani, chiar dacă sunt un om bogat"...

- " Vrei să-ţi mulţumesc?"

- "Aşa s-ar cuveni!"
 -"De ce?- a fost curios Seisetsu. Cel care dăruieşte trebuie să fie recunoscător!"

Saturday, November 12, 2011

Intelectualii

Intelectualii! Iată un soi preţios de cetăţeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge.Slavă domnului! avem destui. Odinioară, intelectualii, mult mai puţini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei preţioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capşa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de Bucureşti.  

Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-şi împărtăşi înaltele cugetări şi inspiraţiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puţin lapte, puţin „jvarţ" şi puţin zahar, şi numită în limba vulgară „capuţin".De aceea, profanii invidioşi, cari nu erau admişi să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceştia: „capuţinişti", de unde, apoi, orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, ştiinţe, s-a numit „capuţinism". Aceea a fost prima perioadă, cum am zice perioada eroică, a capuţinismului şi capuţiniştilor.

Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mândriei excesive a intelectualilor, a început să-şi piarză încetul cu încetul clienţii, cari consumau altceva decât capuţin. Ar fi lucru oarecum explicabil: omul inferior se găseşte foarte strâmtorat într-o atmosferă prea înaltă. Ce să caute un biet mojic de rând acolo unde se strâng persoane de elită?... 

Din pricina intelectualilor, sau din altă pricină, puţin importă, cafeneaua Brofft, mergând din ce în ce mai slab, a trebuit până la urmă să se desfiinţeze. Dar intelectualii nu puteau rămânea pe drumuri; trebuiau deci să-şi caute un nou sediu numaidecât... Atâtea chestiuni arzătoare de estetică, de filozofie, mai ştiu eu de ce! reclamau soluţiuni urgente. Capuţiniştii îşi aleseră un local mult mai frumos şi mai confortabil decât cel vechi; îşi strămutară sediul la Fialcowsky, cafenea-cofetărie celebră mai ales pentru beltelele ei.

Aci — lucru foarte ciudat! şi care nu s-ar putea explica decât prin teoria evoluţiunii — aci s-a făcut o schimbare însemnată în moravurile intelectualilor. De unde, la Brofft, erau foarte exclusivi şi din cale-afară discreţi, discutând pe şoptite, aşa ca să nu le poată profanii auzi înaltele înţelepciuni — la noul sediu, începură să primească alături cu ei, deocamdată la mese învecinate, apoi chiar la masa lor proprie, muşterii cari nu luau capuţin, oameni cu totul nedemni a se numi intelectuali. 

Apoi, dezbaterile capuţiniste începură să se facă în gura mare, aşa că toată lumea profană de cafenea şi cofetărie, ba, vara, chiar din Piaţa Teatrului, le putea auzi perfect. Dar dacă zic că lumea profană le putea auzi, asta nu însemnează că le şi putea pricepe. Numai aleşii le-au putut pricepe, şi asta a făcut un mare bine public: încet-încet, şi din ce în ce mai numeroşi, începură să iasă, din rândurile poporului, o sumă însemnată de tineri a căror vocaţiune era să fie intelectuali. Până aci, nu se ştiuseră număra, neavând un semnal de raliare, o eclesie. Aceasta a fost perioada clasică a intelectualilor. .

În curând, potrivit principiului evoluţiunii, eclesia a numărat aşa de mulţi adepţi, încât Fialcowsky nu i-a mai putut încăpea şi ei au pornit care-ncotro să propovăduiască... Azi, mai mult ca totdeuna, la noi mai mult decât oriunde, intelectualii sunt, am putea zice, inspiratorii, diriguitorii opiniei publice, mai ales când e vorba de mişcarea „culturală". Ei fac ploaie şi vreme bună , ei tarifează preţurile succeselor şi decernă laurii, ei condamnă, îngăduie sau încununează — în literatură, în teatru, în arte, în ştiinţe, în fine în tot: ei! ei, intelectualii!

Aceste exemplare de lux ale omenirii mişună astăzi prin toate unghiurile publice. Lipsiţi cu desăvârşire de vreo falşă fudulie, intelectualii intră în toate localurile de consumaţie şi se amestecă bucuros cu toţi comunii muritori... Asta e o tactică iezuitică, aşa crez eu; căci, pentru a renunţa aceşti aleşi la mândria lor legitimă şi a se apleca aşa cu dinadinsul la contactul nostru, trebuie că au un scop; şi acela desigur nu poate fi altul decât luminarea maselor ignorante.

O dată cu ieşirea de la Fialcowsky, care numaidecât s-a desfiinţat şi el ca şi Brofft, eclesia capuţinistă a trecut din perioada clasică în perioada politică: de la revelaţiune la apostolat. Iată-i... La orice masă de la berării, birturi, cafenele, dacă sunt trei muşterii, unul desigur este un intelectual. Ce face el, omul ales, alături cu cei doi profani? Îşi îndeplineşte misiunea: propagă, luminează, vulgarizează. Sunt chelneri cari, după cât au prins pe apucate din dezbaterile şi conferinţele intelectualilor, pot face marţ pe un profesor de universitate, mai ales dacă l-or lua repede.
Dar mai la urmă, o să mă-ntrebi dumneata:
— Bine, după câte mi-ai scris aci, cam înţeleg eu ce sunt intelectualii; dar atâta nu mi-e de ajuns; aş voi să-mi dai o definiţiune mai scurtă şi mai limpede; să-mi spui desluşit: ce este un intelectual?
— Bucuros, răspund eu; iată:
Omul care despreţuieşte orice ocupaţie de imediată utilitate şi pentru el şi pentru lume şi se dedă la nobila profesiune de gânditor — se numeşte un intelectual. Sunt mii şi mii de unelte-n lume: glonţ şi năvod, plug şi sapă, teslă şi rândea, ciocan şi nicovală, cot şi terezii — cine le mai ştie pe toate? — un întreg arsenal inchizitorial! fără acesta omenirea n-ar putea stoarce binele ei din sânul naturii, din sânul mamei crude, care mai totdeuna trebuie apucată strâns în cleşte, canonită, bătută până la sânge, ca să-ţi dea o picătură de lapte. Ei!... Intelectualul e prea blând fiu ca să-şi maltrateze cumva mama. Mâna lui, care n-are altă menire decât să treacă uşor pe frunte-i, s-ar murdări la atingerea vreuneia dintre uneltele de tortură. Intelectualul a venit în existenţa terestră înarmat cu o uneltă mult mai nobilă, o zestre divină: gândirea!
Acu... deştept ori ba, spiritual ori nerod, cu scaun la minte ori lovit cu leuca — astea sunt întrebări absolut indiferente; e destul că poate zice cu toată siguranţa:
„Eu? Eu sunt un intelectual!" 

Autor: I.L. CARAGIALE
Sursa: CERTITUDINEA

Sunday, October 23, 2011

Tafta in trafic

eseuri
eseuri
De dragul vremurilor de odinioară, trecute nu apuse, convoc ad-hoc câte un mic cenaclu literar-experimental-artistic la curte. "Voluntari" incă mai sunt, aşa că, ceaiul şi fursecurile fiind on-the-house, urmează distracţia.

Odată, am cerut sprijinul unei "tovarăşe de suferinţă" prezentă la şuetă, pentru un experiment statistic. Pe dată, fără a sta pe gânduri, aceasta acceptă.

Astfel, am rugat-o să imbrace rochia de tafta din vremea tinereţii bunicii mele(rochie aici de faţă), incinsă la brâu cu şalul de blană şi cu "ţilindrul" pe cap, ieşi pe stradă. De-aci incepe totul.

Trecătorii s-au dat in lături ca şi contaminaţi de apariţie. Vreo cinci, intorcând capul, intrară cu dânsul in stâlp, un altul scăpă telefonul intr-un canal deschis iar de fluierături nu mai ţin cont, căci erau fundal.

Prin geamul deschis al portierelor, mulţi se-nchinau(de spaimă!), scuipând in sân. Câţiva copii au izbucnit in lacrimi, uitaţi, ici-colo de adulţi. Aşadar, fără-ndoială, a fost o zi de Gală(gallows), un "condamnat" in Arenă şi Mulţimea aşteptând. Şi uite-aşa, Blestemul-Dar de a fi diferit ne-a intărit Credinţa.

Saturday, October 8, 2011

Civilizaţii, naţiuni, popoare, populaţii

Preambul:
Caracterele pruncilor fiecărei spiţe intră in grija iniţiaţilor in educaţie. Fiecare naţie se opreşte cu evoluţia când işi atinge propria limită. Cei care au rămas Civilizaţii, şi-au educat caracterele rezultând de aici Modele. Cei care mai aşteaptă incă, au rămas doar populaţii.
Model de civilizaţie, China, cu peste 200 de milioane de şcolari, are grijă de viitor.
Florin+Szondi+Shifu+eseuri
Florin+Szondi+Shifu+eseuri
Iniţierea micuţilor incepe sever:"Mens sana in corpore sano".Spiritul liber şi trupul viguros. Zâmbetul candid al micuţilor răsplătind din plin strădania Maestrului,Shifu Florin Szondi, asemenea lui Master Yoda cu micii padawan-i. Vă las plăcerea descoperirii multor surprize, căci nimeni n-a fost vreodată Profet in Ţara sa.

Saturday, August 20, 2011

Sir David Attenborough şi Arta Manipulării

Din vremuri imemoriale, noi oamenii ne-am invrăjbit cucerindu-ne teritoriile unii altora prin toate metodele sinistre de care suntem capabili in latenţa noastră. 

Miza? Clasică de-acum: siguranţa resurselor de orice fel. Nu mai ştim să indepărtăm agresorul evitând confruntarea, motiv pentru care mai avem câte ceva de invăţat din Misterele Creaţiei. 

Iat-o pe Menura Superba, adică Pasărea Liră intr-un splendid Recital de Artă a Manipulării, a Retoricii şi Oratoriei păsăreşti in propria-i Agora

Thursday, August 18, 2011

Porţile Paradisului

Un soldat, numit Nobushige, se duse la Hakuin şi-l intrebă:
- Există cu adevărat un Paradis şi un Infern?

- Cine eşti tu?... il intrebă Hakuin.
- Sunt un Samurai.

- Tu?! se miră Hakuin. Ce nobil te-ar dori in garda lui? Ai o mutră de caraghios!

- Soldatul se infurie şi duse mâna la sabie, dar Hakuin continuă:

- Ai şi sabie! Pariez că-i prea tocită ca să-mi taie capul!

Nobushige trase sabia din teacă, dar Hakuin ii spuse:
- Aşa se deschid Porţile Infernului!

La aceste cuvinte, Samuraiul, inţelegând invăţătura Maestrului, puse sabia in teacă şi se inclină.
- Aşa se deschid Porţile Paradisului, spuse Hakuin.

Morala? Gravă ca intotdeauna. Nota Bene: Chiar şi cu o vorbă Porţile se deschid sau se inchid... De noi depinde să ferecăm Porţile Infernului.

Wednesday, July 27, 2011

Pe o stradă noroioasă

Odată, Tanzan şi Ekido, doi tineri călugări, mergeau pe o stradă plină cu noroi. Ploua cu găleata. La un colţ, intâlniră o fată care nu putea traversa strada.

- Vino, fetiţo, zise Tanzan, şi o luă in braţe, purtând-o până pe trotuarul celălalt.
Ekido nu spuse nimic până când ajunseră la templul in care urmau să-şi petreacă noaptea. Acolo izbucni:

- Noi, călugării, trebuie să ne ferim de femei şi, mai ales,de cele tinere şi frumoase! De ce ai luat-o in braţe?

- Eu am lăsat fata acolo, răspunse Tanzan. Tu, insă o cari şi acum cu tine...

Morala?: Nu cumva seamănă cu: "Fiţi ca mieii in mijlocul lupilor?"... Doar este vorba despre cei care trebuie să reziste Ispitei, nu-i aşa?

Sunday, July 10, 2011

Să n-ai legături cu pulberea Lumii

Să trăieşti in lume fără a strânge legăturile cu pulberea ei… Căci “Cinis et umbra sumus !” adică “Ashes to ashes and dust to dust".

Când vezi fapta bună a cuiva,  incearcă să-i urmezi exemplul,  iar când observi greşeala unuia, caută să n-o repeţi. 

Când eşti singur,  poartă-te de parcă ai avea alături un oaspete nobil, după exemplul regelui Dromichetes care chiar pe cuceritorul Lisymah l-a ruşinat. 

Exprimă-ţi sentimentele,  dar nu fi mai expansiv decât ţi-e firea, şi află că virtuţile sunt RODUL autodisciplinei, nu cad din cer ca ploaia sau zăpada. 

Virtuţile tale incep cu MODESTIA, căci poţi mânca din vase de lut,  fiind un om de “aur”,  sau poţi mânca din vase de aur fiind un om de lut. Un suflet nobil nu se expune in văzul tuturor spre batjocura celor neştiutori.

Cuvintele tale trebuie să fie ca nişte pietre preţioase, scoase rar la iveală,  dar de maxima valoare.
Pentru cei ce studiază cu adevărat, fiecare zi e o zi bună , cu toate că ziua este necruţătoare prin faptul că trece,  scurtând vremea noastră, dar nici GLORIA nici DEFAIMAREA nu ne pot domina. 

Remember RUDYARD KIPLING :
”De ştii să-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul ,
Tratând pe-aceşti doi IMPOSTORI la fel “.
If

Critică-te des fără să-i critici pe alţii, fără să discuţi despre ce-i bun sau ce-i rău, căci lucruri drepte şi bune au fost socotite mult timp rele,  lăsand urme adânci de-a lungul sângeroasei noastre istorii ca SPECIE. 

Posibil ca DREPTATEA să fie recunoscută dupa secole, in cel mai bun caz, iar  indemnul uitat şi prăfuit “DE PRIMUM NON NOCERE” să fie o glumă.

Trăind cu un scop vei lăsa rezultatele acestuia in seama UNIVERSULUI şi CREATORULUI acestuia. 

Petrece fiecare zi intr-o contemplare plină de seninatate ca să nu uiţi cum şuiera vântul, pe care chiar dacă nu-l vezi, există şi are puterea de a dezrădăcina copacii, cu toate că nu ştim nici de unde vine nici incotro se duce.

Aşa, la un moment dat,  vei simţi că eşti liber şi nu vei ştii când s-a intâmplat.

Saturday, July 9, 2011

Binele şi răul

In perioada in care Maestrul Bankei ieşea din meditaţie, veneau elevi din toată Japonia. Unul dintre elevi a fost surprins furând. Intâmplarea i-a fost povestită lui Bankei, cu rugămintea ca hoţul să fie izgonit, dar Bankei a ignorat faptul. 

Elevul a fost surprins din nou furând, dar nici de data asta Bankei nu s-a sinchisit... Atunci, unii elevi au plecat supăraţi, iar ceilalţi au cerut izgonirea hoţului, ameninţând că pleacă cu toţii... Bankei i-a strâns pe toţi şi le-a spus:

-"Voi sunteţi instruiţi, ştiţi ce-i bine şi ce-i rău. Puteţi studia in altă parte, dacă doriţi. Acest sărman frate nu ştie să deosebească binele de rău...Cine-l va invăţa dacă nu o fac eu? O voi face chiar dacă plecaţi toţi!"

Hoţul izbucni in lacrimi şi se lecui de dorinţa de a mai fura.
Notă: Nu vi se pare cunoscută pilda? Au nu este "Parabola fiului rătăcitor" spusă doar pe alte meleaguri?. Deci, mersul la biserică nu te poate face credincios, după cum mersul in grajd nu te face cal.

Thursday, July 7, 2011

Dialogul dintre un Brahman şi un Iezuit despre necesitatea şi inlănţuirea lucrurilor

Cândva, demult, firele nevăzute ale eternului Web care-şi schimbă doar forma sub care se manifestă, au făcut să se intâlnească, spre deliciul celor care au dorinţa de a savura DIALOGURI, un brahman şi un iezuit.

IEZUITUL: “Se pare că datorită rugăciunilor sfântului (…) aţi ajuns la o atât de lungă şi desăvârşită bătrâneţe. O sută optzeci de ani, o vârstă demnă de a patriarhilor".

BRAHMANUL: “Maestrul meu a trăit trei sute de ani, este vârsta noastră obişnuită. Am o mare stimă pentru sfântul (…), insă rugăciunile sale n-ar fi putut să zdruncine niciodată Ordinea Universului, şi chiar de-ar fi avut darul de a face şi o muscă să trăiască fie şi o clipă mai mult decât ar fi purtat-o inlănţuirea destinelor, acest glob ar fi cu totul altceva decât ceea ce vedem astăzi".                                               

IEZUITUL:”Aveţi o opinie curioasă despre viitor. Nu ştiţi oare că omul e liber, că voinţa noastră dispune după bunul ei plac de tot ceea ce se petrece pe Pământ? Vă asigur că numai iezuiţii au adus schimbări considerabile".

BRAHMANUL:”Nu ştiu ce inţelegeţi prin voinţă liberă, nu reuşesc să alătur nici o idee acestor cuvinte… A FI LIBER INSEAMNĂ A FACE CEEA CE VREI, NU A VREA CEEA CE POŢI".

IEZUITUL:”Puteţi să spuneţi orice, lucrurile şi intâmplările acestei lumi nu sunt atât de legate unele de celelalte… Ce efect poate să aibă, de pildă, asupra Universului conversaţia inutilă pe care o purtăm noi pe malul Indului? Şi cum vor decurge intâmplările viitoare?”

BRAHMANUL:”Vor decurge cum vor putea, insă ordinea rânduită de o mână eternă şi Atotputernică trebuie să trăiască veşnic”.

IEZUITUL:”După ceea ce spuneţi, ar trebui, deci, să nu ne mai rugăm lui DUMNEZEU?”

BRAHMANUL:”Trebuie să-L adorăm. Dar ce inţelegeţi prin A NE RUGA?”
(Va urma un surprinzător RĂSPUNS care poate să zdruncine obiceiurile ritualice dogmatice ale unora şi să-i ungă la suflet pe alţii)

IEZUITUL:”CEEA CE TOATĂ LUMEA INŢELEGE, SĂ NE IMPLINEASCĂ DORINŢELE, SĂ NE SATISFACĂ NEVOILE”.

BRAHMANUL:”Vă inţeleg. Vreţi ca un grădinar să primească soare la ora pe care DUMNEZEU a rânduit-o dintru-nceput ploii, şi ca un cârmaci să primească vântul de răsărit atunci când trebuie ca vântul de apus să răcorească Pământul şi mările…PĂRINTE, A TE RUGA INSEAMNĂ A TE SUPUNE!”

Iată deci, de unde ni se trag toate neimplinirile, de ce , zadarnic, CEREM fără să PRIMIM, căci nu ştim, sau dacă ştim uităm, că PENTRU A PRIMI, TREBUIE, inainte de toate, SĂ DĂM, declansând astfel, efectul LEGII CAUZALITĂŢII ale cărei efecte romanii le ştiau acum două mii de ani: DĂ, CA SĂ IEI adică DO UT DES

Wednesday, July 6, 2011

Dialog Zen

Maeştrii Zen işi invăţau elevii cum să se exprime. In două temple, trăiau doi băieţi. Intr-o zi, unul dintre ei, ducându-se la piaţă să cumpere legume, il intâlni pe celălalt băiat şi-l intrebă:

-Unde te duci?
-Unde mă duc picioarele...

Răspunsul il zăpăci pe băiat, care se duse să ceară sprijin maestrului său.
-Când il vei intâlni, il sfătui maestrul, intreabă-l acelaşi lucru. Iţi va da acelaşi răspuns. Atunci să-l intrebi unde s-ar duce dacă n-ar avea picioare...

A doua zi, băieţii se intâlnesc din nou.
-Unde te duci? intrebă din nou, primul.
-Unde mă impinge vântul...

Şi de data asta băiatul se zăpăci şi se duse la maestru, să-i mărturisească infrângerea.
-Intreabă-l unde s-ar duce dacă n-ar bate vântul, il sfătui maestrul.

In ziua următoare, băieţii se intâlniră iarăşi.
-Unde te duci?
-La piaţă, să cumpăr legume...
                                  

Tuesday, July 5, 2011

Dezbatere pentru găzduire

 Cândva, exista obiceiul ca, dacă un călugăr rătăcitor poposea intr-un templu, să susţină o dezbatere asupra credinţei cu un călugăr din acel templu.
Dacă ieşea invingător, putea rămâne in templu cât dorea. Dacă pierdea, trebuia să plece imediat.

Intr-un templu din nordul Japoniei se stabiliseră doi calugări. Cel mai in vârstă era un om instruit, dar cel tânăr era un neghiob, fiind şi chior pe deasupra.
  
Intr-o zi, sosi un călugăr rătăcitor şi ceru găzduire, invitându-i, după obicei, la o dezbatere asupra credinţei. Fratele cel in vârstă, fiind ocupat, il rugă pe cel tânăr să-l inlocuiască.

- "Alege dialogul mut", il sfătui pe tânăr.
Cei doi, se duseră in templu şi, după puţin timp, străinul se intoarse :

- "Fratele cel tânăr este extraordinar, m-a invins!"
-" Ce-aţi dezbătut ?" intrebă călugărul bătrân curios.

-" La inceput, am ridicat un deget, care-l reprezenta pe Buddha. El a ridicat două degete: Buddha şi invăţătura sa. Atunci, am ridicat trei degete: Buddha, invăţătura sa si cei care o urmează. 

El a ridicat pumnul strâns, ceea ce arata ca toate trei constituie un intreg. Aşa că, invins fiind, trebuie să plec."
Şi străinul plecă.

Apăru şi fratele cel tânăr furios :
-"Unde-i individul ?"

-"A spus că l-ai invins, şi a plecat."
-"N-am invins pe nimeni! Unde-i, să-i trag o mamă de bătaie..."

-"Ce-aţi dezbătut?" intrebă fratele cel vârstnic.
-"Cum m-am aşezat, m-a şi insultat, arătând că am doar un ochi !
 Pentru că era străin, am vrut să mă port frumos, felicitându-l că el are ambii ochi. Ticălosul nu s-a potolit şi mi-a arătat trei degete, adică, amândoi la un loc, avem doar trei ochi. M-am infuriat şi am vrut să-i dau un pumn, numai că a fugit şi lucrurile s-au oprit aici"

Monday, July 4, 2011

O ceaşcă cu ceai

 Nan-in, un Maestru din Epoca Meiji(1868-1912), a fost vizitat de un profesor universitar, care dorea să cunoască ce inseamnă filosofia Zen. Nan-in il servi cu ceai. 

A umplut ceaşca oaspetelui, dar a continuat să toarne. Profesorul il privi mirat şi-i spuse:
-Ceaşca s-a umplut, nu mai incape nimic!
-Tu, ca şi această ceaşcă, eşti plin de părerile tale, de prejudecăţi. 

Cum să-ţi explic ce inseamnă Zen, dacă nu are unde să intre? Goleşte-ţi intâi ceaşca zise Maestrul.

Monday, May 2, 2011

Convieţuirea cu Sfidătorul sau Marele Inchizitor

Venim in Lume prin legea firii. Trupul incepe să se dezvolte treptat, insă parcă o altă fiinţă convieţuieşte cu noi, preluând chiar controlul şi creând tipare pentru toate acţiunile noastre. Rareori avem puterea să ne intrebăm cu tărie: cine suntem?

Cine ne impinge să nu facem Binele pe care-l iubim ci Răul pe care-l urâm? Aflu că acum 2000 de ani tereştri, un "băiat mare", fără să fi citit din presa vremii, ştia aceste lucruri. Tipul s-a numit Saul până la intâlnirea de gradul 3 pe care a avut-o pe drumul Damascului, după care, lecuit de propria-i autolimitare, a devenit Paul (Pavel din Tars). 

Ce ciudat! Cine, din Mare cum se simte sau este amăgit să se simtă, ar dori să devină mic? Bine, bine, dar noi cei de azi, civilizaţi şi evoluaţi, am uitat aceste lucruri, ni s-au şters din "arhivă" sau nu le-nţelegem, respingându-le ca pe "un corp străin"? 

Sunt tentat să enumăr câţiva dintre căutătorii de răspunsuri de-a lungul istoriei, dar mă mulţumesc să rămân unul dintre ei. "Ce-i de făcut?"-mă-ntreb. 

Indată şi aflu! Nu-mi place răspunsul, dar aleg să-l accept! Aleg să-mi eliberez acel sentiment profund de libertate in gândire, aleg să sfărâm lanţurile robiei. 

Evident că, instantaneu, apar şi piedicile: "bine, bine, te-ai prostit la bătrâneţe?; n-ai pomenit din moşi-strămoşi că trebuie să stai in cap pentru a-i face pe plac Lumii?; nu tai porcul de Saturnalii? 

Nu, nu, nu fac nimic din toate acestea şi , simt deodată că sunt in al N-şpelea Cer!. Să fie asta Libertatea?! Simt cu toată Fiinţa mea că DA!

Saturday, February 12, 2011

Cu carte, fără carte

Din primii ani de socializare forţată, incepând cu grădiniţa, după episoade de full-contact cu micii viitori ALFA, cel mai convenabil refugiu pentru un "semănător de cuvinte", era, fără indoială, prietenia eternă cu CARTEA. 

Nu te părăseşte, nu te trădează, nu-ţi intoarce spatele pentru vreo himeră, nu ştie să mintă, iar prietenia cu ea nu poate fi niciodată meschină. 

Cartea, insă, nu in sensul de buchie sau copertă arătoasă, viu colorată, doar de pus in raft in noua bibliotecă cumpărată in rate de dragul musafirilor, CARTEA, in sensul ei pur, de conţinut informativ sau, Doamne-fereşte, nu care cumva, REVELATIV, doar pentru cei , câţi or mai fi rămas, care o iubesc. 

Vă invit intr-o lungă călătorie printre rafturi, pline de cărţi, reviste, publicaţii, albume de artă, ilustrate şi cărţi poştale, manuscrise şi multe altele. Nu mai lipseşte decât ceaşca de cafea, şi savoarea vreunui tutun fin din colonii.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...